În sudul regiunii Odesa se caută o soluție sistemică pentru salvarea lacurilor dunărene: accent pe automatizarea construcțiilor hidrotehnice și pe alimentarea forțată a bazinelor acvatice

Autoritățile guvernamentale și regionale trec de la reacții punctuale la formarea unui model mai sistemic de gestionare a resurselor de apă în partea dunăreană a regiunii Odesa. În cadrul unei reuniuni de lucru desfășurate la 7 aprilie 2026, cu participarea viceministrului economiei, mediului și agriculturii al Ucrainei, Iryna Ovcharenko, precum și a reprezentanților autorităților centrale și ai administrației publice locale, a fost discutat un pachet de măsuri pentru stabilizarea regimului hidric al lacurilor Catlabuh, Chitai și Safiany, precum și pentru restabilirea funcționării corespunzătoare a infrastructurii regionale de gospodărire a apelor.

Deși în anul 2026 o parte dintre lacurile dunărene s-au umplut în mod natural cu apă din Dunăre, Ministerul Economiei, Mediului și Agriculturii subliniază direct că aceasta este doar o ameliorare temporară și nu elimină problema structurală. În perioada verii, aceste lacuri se confruntă din nou cu scăderea nivelului apei, perturbarea schimbului hidric și pierderi semnificative cauzate de evaporarea de la suprafața apei.

Printre pașii practici aflați în prezent în discuție se numără modernizarea gestionării resurselor de apă prin instalarea unor senzori automatizați de nivel și prin automatizarea ulterioară a stăvilarelor. De asemenea, sunt propuse soluții eficiente energetic, inclusiv utilizarea energiei solare pentru automatizarea stațiilor de pompare. Potrivit ministerului, acest lucru va permite reglarea mai flexibilă și mai eficientă a alimentării cu apă din Dunăre către lacuri, reducerea costurilor de exploatare a infrastructurii și sporirea stabilității aprovizionării cu apă pentru comunități și sectorul agricol.

Un subiect separat al discuției a vizat necesitatea alimentării forțate a lacurilor. Prioritate este acordată lacului Catlabuh, datorită rolului său-cheie în irigarea terenurilor agricole și în asigurarea cu apă a comunităților din sudul regiunii Odesa. În paralel, a fost abordată și problema transferului construcțiilor hidrotehnice ale complexului de protecție împotriva inundațiilor de pe Dunăre în gestiunea Administrației Regionale de Stat Odesa, pentru întreținerea și exploatarea lor ulterioară, precum și clarificarea statutului unei părți a acestor obiective.

Este relevant faptul că încă din august 2025, Administrația Regională de Stat Odesa a calificat public situația drept critică: regiunea a anunțat că, din 2020, peste 120 milioane UAH au fost direcționate către alimentarea lacurilor, dezvoltarea rețelei de irigații și curățarea căilor de apă, subliniind totodată necesitatea unei finanțări urgente pentru restabilirea schimbului hidric, în primul rând în lacul Chitai. Aceasta arată că deciziile actuale nu reprezintă o reacție singulară, ci continuarea unui ciclu mai îndelungat de gestionare a crizei resurselor de apă din zona dunăreană.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene

Discuția actuală privind lacurile Catlabuh, Chitai și Safiany demonstrează o schimbare importantă în politica statului: problema lacurilor dunărene începe să fie privită nu doar ca una ecologică, ci simultan și ca una de infrastructură, socio-economică și de securitate. Experții ICD au subliniat în repetate rânduri că, pentru sudul regiunii Odesa, aceste lacuri îndeplinesc cel puțin patru funcții critice: alimentarea cu apă a comunităților, susținerea irigațiilor, conservarea ecosistemelor locale și atenuarea riscurilor climatice. Prin urmare, degradarea lor afectează în mod direct reziliența agricolă, calitatea vieții populației și viabilitatea pe termen lung a sistemului regional de gospodărire a apelor.

Din punctul de vedere al Institutului, automatizarea stăvilarelor și a stațiilor de pompare este un pas corect, dar insuficient în sine. Ea poate îmbunătăți considerabil gestionarea operațională a fluxurilor de apă, însă nu poate înlocui o abordare bazinală, în cadrul căreia trebuie combinate modelarea hidrologică, monitorizarea ecologică, asigurarea energetică a infrastructurii, regimul de exploatare a construcțiilor hidrotehnice și armonizarea intereselor comunităților, utilizatorilor de apă și statului. Tocmai de aceea, calculele inițiale ale bilanțului hidric menționate de minister trebuie să devină baza nu pentru intervenții punctuale, ci pentru un program deplin de gestionare a lacurilor dunărene.

Directorul Institutului de Cercetări Dunărene, Vitalii Barvinenko, a atras separat atenția asupra contextului internațional.

„În ianuarie 2026, UNU-INWEH a publicat raportul Global Water Bankruptcy, care arată că numeroase bazine hidrografice și sisteme acvifere ale lumii intră într-o stare de deficit cronic de apă, în care revenirea la ‘norma’ istorică nu mai poate fi considerată garantată. Pentru regiunea ucraineană a Dunării, aceasta înseamnă că speranța exclusivă în cicluri naturale favorabile este strategic riscantă: sunt necesare mecanisme controlate, eficiente energetic și sustenabile financiar pentru menținerea regimului hidric”, a declarat V. Barvinenko.

În acest sens, lacurile dunărene trebuie considerate fără îndoială un element al infrastructurii critice regionale. Fără întreținerea tehnică adecvată a construcțiilor hidrotehnice, fără un echilibru clar al responsabilităților între stat și regiune, precum și fără finanțare stabilă pentru măsurile de schimb hidric și alimentare forțată, problema se va repeta de la un sezon la altul. Astfel, provocarea-cheie pentru anul 2026 nu constă doar în a „pompa apă” în lacurile cele mai vulnerabile, ci în a crea un sistem permanent de adaptare a regiunii dunărene la secetă, la pierderile prin evaporare și la schimbările regimului hidrologic al Dunării.