Moldova se retrage din Tratatul privind Carta Energiei: un curs spre transformarea verde și suveranitatea energetică

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, la 30 aprilie, în două lecturi, decizia de retragere a țării din Tratatul privind Carta Energiei — un acord internațional al anilor 1990, criticat tot mai frecvent în Europa ca fiind incompatibil cu politicile moderne de tranziție energetică și cu dezvoltarea energiei regenerabile.

Inițiativa retragerii a fost înaintată de Ministerul Energiei al Republicii Moldova. Instituția subliniază că prevederile tratatului corespund tot mai puțin noilor priorități strategice ale țării: consolidarea securității energetice, diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de producere din surse regenerabile și trecerea la un model economic mai durabil.

Un punct central al criticilor îl reprezintă mecanismul ISDS — Investor-State Dispute Settlement, care permite investitorilor să inițieze acțiuni împotriva statelor în arbitraje internaționale, dacă aceștia consideră că deciziile de politică publică le afectează interesele investiționale.

În contextul tranziției energetice, acest mecanism este privit ca o posibilă barieră în calea politicilor climatice. Este vorba, în primul rând, despre riscul ca societățile asociate combustibililor fosili să conteste decizii guvernamentale orientate spre reducerea emisiilor, limitarea utilizării resurselor cu emisii ridicate de carbon sau reorientarea piețelor energetice către tehnologii curate.

Potrivit părții moldovene, menținerea unor asemenea mecanisme juridice poate descuraja investițiile în energie curată și poate încetini atingerea obiectivelor climatice. De aceea, retragerea din tratat este prezentată nu ca un pas juridic izolat, ci ca parte a unei revizuiri mai ample a politicii energetice a Republicii Moldova.

Tratatul privind Carta Energiei a fost semnat în 1994 și a intrat în vigoare pentru Republica Moldova în 1996. La acea etapă, acesta era considerat un instrument de integrare a pieței energetice naționale în sistemul regional și internațional, precum și un mecanism de protecție a investițiilor în infrastructura energetică.

Totuși, politica energetică europeană s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii. Decarbonizarea, independența energetică, reziliența infrastructurii critice, dezvoltarea energiei regenerabile și reducerea dependenței de resursele fosile au devenit priorități centrale.

În acest context, Tratatul privind Carta Energiei este perceput tot mai mult ca un document al unei etape energetice anterioare — format într-o perioadă în care principalul obiectiv era protejarea investițiilor transnaționale, nu asigurarea neutralității climatice și a flexibilității sistemelor energetice.

Decizia Republicii Moldova corespunde unei tendințe europene mai largi de reevaluare a participării la Tratatul privind Carta Energiei. Mai multe state europene au inițiat anterior retragerea din acest acord, printre care România, Polonia, Italia și Franța.

Uniunea Europeană a notificat oficial retragerea sa din tratat la 27 iunie 2024, iar retragerea a intrat în vigoare la 28 iunie 2025. Comisia Europeană a explicat această decizie prin necesitatea alinierii politicii energetice la angajamentele climatice și la direcția actuală de reducere a emisiilor de carbon.

Pentru Republica Moldova, care își adaptează în mod consecvent legislația și politicile la spațiul energetic european, acest pas reprezintă și un element de apropiere politică de Uniunea Europeană. El arată că Chișinăul urmărește să își construiască politica energetică nu doar prin prisma securității imediate a aprovizionării, ci și printr-un model pe termen lung de decarbonizare și investiții în energie curată.

Decizia de retragere din Tratatul privind Carta Energiei este adoptată pe fundalul unei situații energetice complexe în regiune. Republica Moldova rămâne vulnerabilă la șocuri energetice externe, la consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei și la riscurile pentru infrastructura energetică transfrontalieră. În aprilie 2026, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat separat decizia de încetare a stării de urgență în sectorul energetic, introdusă după atacuri care au afectat interconexiuni electrice esențiale.

Prin urmare, retragerea din tratat trebuie privită nu doar ca un pas climatic sau juridic. Ea este legată și de dorința Republicii Moldova de a obține o libertate mai mare în definirea propriului model energetic, de a sprijini producția din surse regenerabile, de a consolida reziliența infrastructurii și de a reduce dependența de regimuri juridice internaționale depășite.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene

Potrivit Institutului de Cercetări Dunărene, decizia Republicii Moldova de a se retrage din Tratatul privind Carta Energiei are importanță nu doar pentru politica energetică națională, ci și pentru regiunea mai largă a Dunării și Mării Negre.

„Moldova demonstrează intenția de a trece de la logica protejării vechii infrastructuri energetice la logica formării unui nou model de securitate energetică. Pentru statele din spațiul Dunării și al Mării Negre, acest lucru este fundamental important, deoarece reziliența energetică este determinată astăzi nu doar de disponibilitatea resurselor, ci și de capacitatea statelor de a moderniza rapid regulile, de a atrage investiții în tehnologii curate și de a reduce dependența de combustibilii fosili”, subliniază Institutul de Cercetări Dunărene.

ICD subliniază că această decizie este relevantă și pentru Ucraina în dimensiunea regională. Republica Moldova, România și Ucraina interacționează tot mai mult în domeniul infrastructurii electroenergetice, al interconexiunilor transfrontaliere, al rezilienței rețelelor și al sincronizării cu piața energetică europeană. Prin urmare, schimbarea regimului juridic din Republica Moldova poate influența formarea unui spațiu comun de securitate energetică.

Retragerea Republicii Moldova din Tratatul privind Carta Energiei face parte din tendința europeană de regândire a mecanismelor investiționale depășite în domeniul energiei. Pentru Chișinău, această decizie înseamnă dorința de a obține un spațiu politic și juridic mai larg pentru dezvoltarea energiei regenerabile, consolidarea securității energetice și apropierea de politica climatică a Uniunii Europene.

Pentru regiunea Dunării și a Mării Negre, acest pas reprezintă încă un semnal: securitatea energetică a viitorului va fi construită nu doar pe interconexiuni de infrastructură, ci și pe reguli noi, care trebuie să corespundă logicii transformării verzi, rezilienței regionale și integrării europene.