Vulturii suri revin în România după mai bine de 70 de ani, odată cu lansarea unui program de reintroducere pe termen lung în Munții Făgăraș

Un prim grup de 25 de vulturi suri a ajuns în România și a fost transferat într-o volieră de aclimatizare amplasată în apropierea comunei Rucăr, județul Argeș. Acesta reprezintă primul pas al unui program de reintroducere pe termen lung în Munții Făgăraș și prima încercare de readucere a speciei în România după mai bine de 70 de ani de absență. Inițiativa este coordonată de Foundation Conservation Carpathia, în parteneriat cu Milvus Group, un consorțiu local format din comunele Lerești, Rucăr și Valea Mare Pravăț, precum și cu Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

Păsările au fost aduse din Spania în cooperare cu Vulture Conservation Foundation, una dintre cele mai experimentate organizații europene în domeniul conservării și reintroducerii vulturilor. Potrivit partenerilor proiectului, aceste exemplare tinere ar urma să constituie nucleul unei viitoare populații stabile în masivul Făgăraș. După sosirea în România, fiecare exemplar a fost examinat de medici veterinari specializați, inelat și transferat în volieră pentru adaptarea la noul mediu.

Perioada de aclimatizare este estimată la aproximativ șase luni. În acest interval, echipa proiectului va urmări comportamentul păsărilor, regimul lor de hrănire și adaptarea la condițiile habitatului local. După eliberare, vulturii vor fi monitorizați cu ajutorul unor emițătoare pentru a le urmări deplasările și integrarea în sălbăticie. Eliberarea se realizează prin metoda soft release, care permite păsărilor să părăsească voliera treptat, păstrând în același timp posibilitatea de a reveni în etapa inițială.

Potrivit Conservation Carpathia, specia a dispărut din România la mijlocul secolului al XX-lea din cauza persecuției directe, a împușcării, a otrăvirii și a colectării ouălor. Specialiștii în conservare subliniază că revenirea vulturului sur nu are doar o valoare simbolică pentru refacerea biodiversității, ci și o funcție ecologică esențială, deoarece aceste păsări necrofage contribuie la eliminarea rapidă a cadavrelor și la reducerea riscurilor pentru sănătatea ecosistemelor.

Proiectul include și o componentă de dezvoltare locală. În comuna Valea Mare Pravăț, Conservation Carpathia intenționează să deschidă un centru de vizitare și educație denumit Casa Vulturului, dedicat speciilor de vulturi. Inițiatorii estimează că acest centru va sprijini turismul bazat pe natură, educația ecologică și implicarea comunităților locale în inițiative de dezvoltare durabilă.

Vulturul sur (Gyps fulvus) este una dintre cele mai mari păsări necrofage din Europa, cu o anvergură a aripilor de până la 2,8 metri. Prezența sa este considerată, de regulă, un indicator al unor ecosisteme mari și funcționale, caracterizate prin peisaje deschise extinse și condiții ecologice favorabile. Foundation Conservation Carpathia se prezintă drept una dintre cele mai mari inițiative private de conservare din Europa, axată pe refacerea ecosistemelor din Carpații Meridionali.

Comentariul ICD.
Revenirea vulturului sur în România are o semnificație care depășește cu mult recuperarea unei singure specii. Ea reflectă un model mai matur de politică de conservare, în care restaurarea biodiversității este legată de planificarea spațială, dezvoltarea locală, educația pentru natură și guvernanța pe termen lung a peisajelor. În acest sens, cazul românesc se înscrie în tendințele europene mai largi de refacere ecologică, unde reintroducerea speciilor este tratată tot mai mult ca un instrument atât de mediu, cât și instituțional. Aceasta este o inferență bazată pe structura proiectului, care combină refacerea faunei, parteneriatele locale, planificarea turistică și implicarea comunităților.

Pentru spațiul mai larg al Dunării de Jos și al regiunii Mării Negre, acest caz este deosebit de relevant, deoarece arată cum restaurarea ecosistemelor funcționale poate genera simultan beneficii ecologice, sociale și de dezvoltare. De asemenea, demonstrează că proiectele de biodiversitate pe termen lung pot consolida reziliența locală prin crearea unor legături noi între organizații de conservare, autorități locale, instituții veterinare și parteneri internaționali. Această concluzie se bazează pe arhitectura proiectului și pe modelul de implementare descris public.