Nivelul scăzut al Dunării paralizează transportul de mărfuri în Serbia: efectele ar putea fi resimțite luni întregi

Scăderea bruscă a nivelului Dunării a adus transportul de mărfuri pe anumite sectoare ale fluviului din Serbia aproape de blocaj. Experții avertizează că, chiar și după îmbunătățirea situației hidrologice, consecințele actualei crize asupra industriei, logisticii și prețurilor ar putea fi resimțite timp de mai multe luni.

Situația este deosebit de dificilă în zona Prahovo, unul dintre principalele porturi industriale ale Serbiei de pe Dunărea Inferioară.

În luna iulie, Elixir Group, operator al infrastructurii portuare din Prahovo, raporta încă o creștere de aproximativ 31% a volumului de mărfuri manipulate față de anul precedent. La sfârșitul lunii însă, situația s-a schimbat radical.

Între 17 iulie și 18 august, nivelul apei la Prahovo a scăzut cu aproximativ 45 de centimetri. Reducerea adâncimilor navigabile i-a obligat pe operatorii de barje să diminueze semnificativ încărcăturile, iar pe unele sectoare ale Dunării Inferioare traficul de marfă a fost practic întrerupt.

„Din cauza condițiilor de pe cursul inferior al Dunării, navigația a fost complet suspendată, ceea ce împiedică în mod direct navele de marfă să ajungă în portul Prahovo”, a declarat Dragan Stevović, director pentru logistică și distribuție în cadrul diviziei chimice Elixir.

Problema depășește cu mult sectorul transportului fluvial. Prahovo reprezintă un nod important pentru industria chimică a Serbiei și pentru transportul mărfurilor vrac. Reducerea pescajului disponibil înseamnă că aceeași cantitate de marfă trebuie transportată printr-un număr mai mare de curse sau redirecționată către transportul feroviar și rutier.

În consecință, cresc costurile de transport și termenele de livrare, iar infrastructura alternativă este supusă unei presiuni suplimentare. Această situație generează costuri suplimentare pentru companiile dependente de importul de materii prime sau de exporturile realizate prin intermediul Dunării.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene

Institutul de Cercetări Dunărene subliniază că situația din Serbia demonstrează caracterul sistemic al actualei perioade de ape scăzute pe Dunăre.

Nu mai este vorba doar despre o deteriorare temporară a condițiilor de navigație. Perioadele prelungite de ape mici devin treptat un factor de risc macroeconomic pentru statele dunărene.

Chiar și după revenirea nivelurilor de apă suficiente pentru navigație, sistemul logistic nu revine imediat la funcționarea normală. În timpul restricțiilor de navigație se acumulează mărfuri în porturi și la întreprinderi, graficele de livrare sunt perturbate, disponibilitatea navelor scade, iar cererea pentru transportul feroviar și rutier crește.

Din acest motiv, efectele economice ale actualei perioade de ape scăzute pot dura semnificativ mai mult decât criza hidrologică propriu-zisă.

Pentru Serbia, problema este deosebit de importantă având în vedere rolul semnificativ al Dunării în aprovizionarea întreprinderilor industriale cu materii prime și în exportul mărfurilor vrac. Creșterea costurilor logistice se transferă treptat în costul de producție și, în anumite sectoare, în prețurile finale.

Institutul atrage, de asemenea, atenția asupra faptului că situația de la Prahovo trebuie analizată în contextul mai larg al Dunării Inferioare. În lunile iulie și august, restricțiile cauzate de nivelurile scăzute ale apei au afectat simultan sectoare ale fluviului din România și Bulgaria, fiind necesare modificări ale șenalului navigabil și intensificarea lucrărilor de dragare.

Situația demonstrează că nivelurile scăzute ale apei nu mai reprezintă doar un fenomen excepțional și de scurtă durată, ci devin o provocare structurală tot mai importantă pentru sistemul de transport dunărean.

În opinia Institutului de Cercetări Dunărene, criza din 2026 evidențiază necesitatea trecerii de la reacția la episoade individuale de ape mici la o adaptare sistemică a infrastructurii de transport de pe Dunăre la fluctuațiile hidrologice de lungă durată.

Aceasta presupune asigurarea unor adâncimi navigabile garantate, modernizarea porturilor, dezvoltarea rutelor multimodale, coordonarea lucrărilor de dragare între statele dunărene și crearea unor mecanisme de redistribuire rapidă a fluxurilor de mărfuri între transportul fluvial, feroviar și rutier.

Criza din 2026 confirmă tot mai clar că stabilitatea navigației pe Dunăre nu mai este doar o problemă de transport, ci o componentă strategică a securității economice a întregii regiuni.