Vitalii Barvinenko,
Directorul Institutului de Cercetări Dunărene

La 24 iulie 2026, Odesa a devenit centrul unui dialog național și internațional privind viitorul resurselor de apă, securitatea ecologică și integrarea europeană a Ucrainei. Aici s-a desfășurat cea de-a 6-a Zi Națională de Participare a Ucrainei în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, coorganizată de Institutul de Cercetări Dunărene.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților executive centrale, ai administrației publice locale, instituțiilor internaționale, mediului academic, organizațiilor de mediu și societății civile. Componența participanților a demonstrat un lucru esențial: politica modernă în domeniul apei nu mai poate rămâne competența exclusivă a unui singur minister, a unei agenții sau a unei instituții specializate.

Gestionarea resurselor de apă este o problemă complexă de securitate națională, dezvoltare regională, administrație publică locală, cooperare internațională și integrare europeană.

Strategia Dunării ca parcurs practic către Uniunea Europeană

Importanța deosebită a celei de-a 6-a Zile Naționale de Participare constă în faptul că discuția despre Dunăre a depășit cu mult cadrul strict ecologic sau gospodăresc al apelor. S-a discutat despre locul Ucrainei în spațiul european comun, capacitatea sa instituțională, subiectivitatea internațională și capacitatea de a participa la configurarea viitorului Regiunii Dunării.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Guvernului Ucrainei, corpului diplomatic, organizațiilor internaționale, sectorului portuar, mediului de experți, comunității științifice și societății civile. O parte dintre participanții internaționali s-au alăturat online. Acest format a confirmat că problematica regiunii dunărene ucrainene nu are astăzi doar o semnificație locală, ci una paneuropeană.

Printre participanții-cheie s-au numărat Irina Ovcharenko, viceministră a Economiei, Mediului și Agriculturii a Ucrainei; Maria Špančik, președinta Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea; Birgit Vogel, secretara executivă a Comisiei; Ihor Hopchak, președintele Agenției de Stat pentru Resursele de Apă a Ucrainei; Claudia Singer-Smith, coordonatoarea Domeniului Prioritar 10 al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; Stefan August Lütgenau, președintele Forumului Societății Civile Dunărene; precum și alți parteneri ucraineni și internaționali.

În cadrul platformelor de discuții au intervenit, de asemenea, Serhii Hrynevetskyi, fostul șef al Administrației Regionale de Stat Odesa; Dmytro Barinov, președintele Asociației Porturilor din Ucraina „Ukrport”; reprezentanți ai Inspectoratului Ecologic de Stat al Districtului de Sud-Vest, precum și ai organizațiilor de mediu și pentru drepturile omului. Acest lucru a permis corelarea politicii în domeniul apei cu dezvoltarea porturilor, infrastructura de transport, controlul ecologic, reconstrucția comunităților și cooperarea internațională.

Ucraina trebuie să treacă de la reacții conjuncturale la o politică pe termen lung

În cadrul evenimentului am subliniat că, în condițiile războiului și ale noilor riscuri de securitate, Ucraina trebuie să reevalueze oportunitățile oferite de Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Strategia reprezintă o platformă unică de interacțiune între state membre ale Uniunii Europene, țări candidate, autorități regionale, administrații publice locale, structuri internaționale, instituții de cercetare și societatea civilă. Pentru Ucraina, aceasta este o oportunitate de a nu aștepta finalizarea procesului de aderare la UE, ci de a coopera deja cu vecinii europeni, de a participa la proiecte comune și de a contribui la formarea agendei regionale.

Totodată, trebuie să recunoaștem că atenția acordată de statul ucrainean Strategiei Dunării nu corespunde încă importanței sale reale.

Este relevant raportul de reprezentare la unul dintre evenimentele recente ale părților interesate de la Bruxelles: Ucraina a avut doar doi participanți, în timp ce delegația României a numărat aproximativ patruzeci de reprezentanți. Nu este vorba doar despre numărul persoanelor prezente în sală. Este un indicator al modului sistematic în care diferite state își apără interesele, pregătesc proiecte comune și influențează deciziile instituțiilor europene.

Cauza acestei situații este lipsa unei abordări integrate a politicii dunărene, schimbarea frecventă a funcționarilor responsabili și distanța administrativă considerabilă dintre regiunea dunăreană ucraineană și autoritățile centrale.

După cum am menționat în cadrul discuției:

„Dunărea se află la 800 de kilometri de Kyiv, iar funcționarilor din ministerele de resort, care se schimbă aproape anual, le este greu să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat Dunărea. Își amintesc de ea doar atunci când trebuie organizat urgent exportul de cereale, în timp ce toate celelalte domenii sunt finanțate și dezvoltate după principiul rezidual.”

Vecinii noștri europeni planifică dezvoltarea regiunii pentru decenii înainte. Ucraina, în schimb, a reacționat mult timp în principal la situații de criză: blocarea rutelor maritime, deficitul capacităților de export, distrugerea infrastructurii sau variațiile bruște ale nivelului apei.

Această abordare trebuie schimbată. Politica dunăreană a Ucrainei trebuie să fie pe termen lung, interinstituțională și susținută de resurse adecvate.

Trei direcții principale ale discuției

Din punct de vedere tematic, lucrările Zilei Naționale de Participare s-au concentrat asupra a trei direcții interconectate:

1. Implementarea practică a planurilor de management al bazinelor hidrografice;

2. Evaluarea consecințelor agresiunii ruse asupra ecosistemelor acvatice ale Regiunii Dunării;

3. Participarea societății civile la refacerea resurselor de apă și sporirea rezilienței climatice.

Implementarea planurilor de management al bazinelor hidrografice

Primul an de implementare a planurilor de management al bazinelor hidrografice a demonstrat necesitatea accelerării acestui proces. Dintre cele peste 1.600 de măsuri prevăzute, o parte se află deja în curs de realizare, însă amploarea sarcinilor necesită o mobilizare mult mai mare a resurselor financiare, umane și organizaționale.

Participanții au subliniat că aceste planuri constituie principalul instrument de implementare a Directivei-cadru a UE privind apa. Ele stabilesc măsuri concrete pentru refacerea ecosistemelor acvatice, adaptarea la schimbările climatice, prevenirea poluării și asigurarea securității apei. Nu este vorba doar despre bazinul Dunării, ci despre întregul sistem de gestionare a resurselor de apă din Ucraina.

O condiție importantă pentru realizarea lor este consolidarea rolului consiliilor de bazin și instituirea unei cooperări permanente între autoritățile centrale, administrația publică locală, cercetători, organizații ale societății civile și parteneri internaționali.

Președinția Ucrainei la ICPDR ca oportunitate strategică

În 2026, Ucraina deține pentru a doua oară președinția Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea. Această președinție trebuie privită nu doar ca o funcție diplomatică, ci ca un instrument practic de integrare europeană și de protejare a intereselor naționale.

Printre prioritățile președinției ucrainene se numără sporirea rezilienței resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice, evaluarea impactului agresiunii ruse asupra bazinului Dunării și sprijinirea implementării Planului actualizat de management al bazinului fluviului Dunărea.

Maria Špančik, președinta Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, a subliniat că președinția Ucrainei permite atragerea atenției comunității internaționale asupra consecințelor ecologice ale războiului și intensificarea cooperării cu celelalte state dunărene.

Pentru Ucraina, aceasta este o oportunitate de a ridica problemele daunelor ecologice, securității apei și reconstrucției infrastructurii la nivelul unei responsabilități europene comune. Poluarea râurilor, distrugerea construcțiilor hidrotehnice și degradarea ecosistemelor nu se opresc la frontierele naționale.

Războiul împotriva mediului: de la cercetare la răspundere juridică

O parte importantă a programului a fost consacrată impactului acțiunilor militare asupra ecosistemelor naturale. Reprezentanții organizațiilor civice și pentru drepturile omului au prezentat rezultatele cercetărilor de teren și abordări privind calificarea juridică a prejudiciilor ecologice în conformitate cu dreptul ucrainean și internațional.

Au fost discutate investigarea infracțiunilor de mediu, perfecționarea definiției juridice a ecocidului, precum și delimitarea dintre ecocid, crime de război și alte încălcări împotriva mediului.

Această discuție are o importanță fundamentală. Ucraina trebuie nu doar să documenteze cazuri separate de poluare sau distrugere a obiectivelor naturale, ci și să creeze un sistem integrat de probe, adecvat mecanismelor judiciare și de compensare internaționale.

Zece ani între două apeluri

Pentru mine, concluziile Zilei Naționale de Participare au și o dimensiune personală și politică.

La 29 iulie 2016 — exact acum zece ani — am declarat public: „Ucraina trebuie să-și restabilească pozițiile pe Dunăre.”

Atunci vorbeam în primul rând despre necesitatea investițiilor în proiecte de transport, refacerea infrastructurii regiunii dunărene ucrainene, dezvoltarea transporturilor rutiere, feroviare, maritime și fluviale și consolidarea competitivității Ucrainei pe piața internațională de tranzit.

În 2016, întrebarea principală era dacă Ucraina va putea deveni unul dintre actorii de transport de prim rang pe Dunăre.

Astăzi trebuie să formulăm obiectivul într-un mod mai amplu.

Ucraina trebuie să fie nu doar un coridor de transport important. Ea trebuie să devină un participant activ la formarea politicilor ecologice, economice, infrastructurale și de securitate ale Regiunii Dunării.

Experiența ultimului deceniu a confirmat corectitudinea evaluărilor de atunci. Războiul la scară largă a demonstrat rolul critic al porturilor Izmail, Reni și Ust-Dunaisk pentru exporturile ucrainene. În același timp, a arătat cât de periculoasă este abordarea conjuncturală a infrastructurii strategice.

Nu trebuie să ne amintim de Dunăre doar atunci când porturile maritime sunt blocate sau când trebuie creată urgent o rută alternativă pentru exportul cerealelor.

Regiunea are nevoie de o atenție constantă din partea statului, de modernizarea porturilor și a acceselor feroviare și rutiere, de dezvoltarea flotei ucrainene, a infrastructurii de frontieră, a sistemelor de alimentare cu apă, a monitorizării ecologice și de sprijinirea comunităților teritoriale.

De la restabilirea pozițiilor la leadership

La zece ani de la primul meu apel, poziția mea rămâne consecventă, dar capătă un conținut nou.

În 2016 era vorba despre revenirea Ucrainei pe Dunăre. În 2026 trebuie să vorbim despre leadershipul ucrainean în modelarea viitorului Regiunii Dunării.

Un asemenea leadership nu înseamnă dominarea statelor vecine. El înseamnă capacitatea de a propune partenerilor proiecte moderne, de a participa la elaborarea deciziilor comune, de a proteja în mod responsabil ecosistemele și de a fi o componentă de încredere a rețelelor europene de transport și securitate.

Ucraina are nevoie de o politică dunăreană integrată, care să reunească:

·        implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării;

·        dezvoltarea porturilor dunărene și a coridoarelor multimodale;

·        implementarea planurilor de management al bazinelor hidrografice;

·        protecția ecosistemelor acvatice și a Deltei Dunării;

·        documentarea prejudiciilor ecologice provocate de război;

·        consolidarea rolului comunităților din regiunea dunăreană ucraineană;

·        reprezentarea sistematică a Ucrainei în instituțiile europene;

·        atragerea investițiilor internaționale și a finanțării prin granturi.

Cea de-a 6-a Zi Națională de Participare a demonstrat că Ucraina dispune de partenerii necesari, de expertiză și de o cerere publică reală. Totuși, următoarea etapă trebuie să fie trecerea de la conferințe și declarații la o activitate instituțională permanentă.

Acum zece ani spuneam că Ucraina trebuie să-și restabilească pozițiile pe Dunăre. Astăzi, acest lucru nu mai este suficient. Ucraina trebuie să devină unul dintre liderii dezvoltării durabile, sigure și competitive a întregii Regiuni a Dunării.