Nou sistem de control la frontierele UE
România
22.09.2025
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează transportatorii internaționali că, începând cu 12 octombrie, Uniunea Europeană va introduce noul sistem electronic de intrare/ieșire (EES) la frontierele externe ale Spațiului Schengen.
Potrivit Comisiei Europene, sistemul va fi implementat treptat, pe o perioadă de șase luni, în toate statele membre UE și țările asociate Schengen.
La prima intrare după lansarea EES vor fi înregistrate:
- numele persoanei;
- tipul documentului de călătorie;
- datele biometrice (amprente digitale și imaginea feței);
- data și locul intrării/ieșirii.
Sistemul va permite identificarea cazurilor de depășire a termenului legal de ședere, a fraudelor cu documente și a falsurilor de identitate, înlocuind treptat procedura actuală de aplicare a ștampilelor în pașaport.
Pentru cetățenii Republicii Moldova și ai altor țări terțe care trec frontiera prin România, aceasta înseamnă tranziția către un model modern de control digital. Comisia Europeană subliniază că noul sistem este introdus cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a standardelor de protecție a datelor.
Ucraina
Moldova