România accelerează construcția autostrăzii A7 spre Ucraina: un nou coridor către UE și Constanța — dar cu ocolirea Republicii Moldova

România accelerează realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din estul țării — Autostrada A7 „Moldova”, care formează o nouă axă rutieră de mare viteză de la sud la nord, în direcția frontierei cu Ucraina.

Pentru Ucraina, acest proiect are o importanță care depășește cu mult dimensiunea relațiilor bilaterale de transport rutier. În fapt, se conturează un nou coridor de transport care va conecta direct frontiera româno-ucraineană cu sistemul central de transport al României și, prin acesta, cu Portul Constanța, Balcanii și rețeaua europeană TEN-T.

Sectorul principal al A7, Ploiești–Pașcani, cu o lungime de aproximativ 319 km, este proiectat ca autostradă cu câte două benzi pe sens. Traseul trece prin Buzău, Focșani și Bacău și face parte din rețeaua centrală TEN-T. Documentele guvernamentale românești prevăd explicit că proiectul trebuie să asigure pe viitor conexiuni de transport cu frontierele Ucrainei și Republicii Moldova.

În 2026, lucrările pe sectoarele nordice s-au intensificat semnificativ. Obiectivul României este realizarea unei conexiuni continue de mare viteză între București și Pașcani, cu o lungime totală de aproximativ 397 km dacă este inclusă și autostrada A3 București–Ploiești. Mai multe tronsoane se află deja într-un stadiu avansat de execuție.

Importanța strategică a proiectului crește considerabil la nord de Pașcani. România dezvoltă continuarea drumului de mare viteză prin Suceava spre Siret, direct către punctul de trecere a frontierei Siret–Porubne.

Sectorul nordic al coridorului are nu doar o funcție civilă, ci și una duală — civilă și militară. Infrastructura este privită tot mai mult în contextul mobilității strategice pe flancul estic al Uniunii Europene și NATO.

Componenta româno-ucraineană a proiectului depășește deja teritoriul României. Ucraina și România au convenit asupra unui proiect comun de infrastructură pe direcția Porubne–Siret, care prevede dezvoltarea unei conexiuni rapide către frontiera ucraineană și modernizarea drumului ucrainean M19 în direcția Cernăuți.

În paralel, este modernizat și punctul de trecere a frontierei Porubne–Siret, inclusiv infrastructura destinată transportului de marfă.

Pentru Ucraina, apariția acestui coridor are cel puțin trei consecințe strategice.

În primul rând, se creează o conexiune rutieră directă suplimentară cu sistemul de transport al Uniunii Europene, deosebit de importantă pentru regiunea Cernăuți, precum și pentru regiunile vestice și centrale ale Ucrainei.

În al doilea rând, se îmbunătățește accesul la sistemul portuar românesc. Prin A7, rețeaua rutieră din jurul Bucureștiului și autostrada A2, fluxurile de marfă pot beneficia de un traseu mai predictibil către Portul Constanța, al cărui rol în comerțul exterior al Ucrainei a crescut considerabil după începutul războiului la scară largă.

În al treilea rând, coridorul are o dimensiune clară de mobilitate strategică. Drumul este dezvoltat astfel încât să poată asigura transportul de mărfuri grele și echipamente militare. Astfel, infrastructura civilă devine simultan un element al arhitecturii de securitate de pe flancul estic al Europei.

În perioada postbelică, același coridor ar putea fi utilizat pentru transportul pe scară largă al materialelor de construcție, utilajelor, echipamentelor și altor resurse necesare reconstrucției Ucrainei.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene: un coridor puternic pentru Ucraina, dar un semnal de avertizare pentru Moldova

Institutul de Cercetări Dunărene atrage atenția asupra unui alt aspect fundamental al noului coridor: configurația sa geografică permite organizarea unor fluxuri majore de transport între România și Ucraina fără tranzitarea teritoriului Republicii Moldova.

Aceasta nu înseamnă că direcția moldovenească își va pierde importanța. Dimpotrivă, în condiții de război, Ucraina are nevoie de un număr cât mai mare de coridoare logistice independente. Totuși, dezvoltarea A7 modifică structura competitivă a rutelor de transport din întreaga regiune.

Până în prezent, Republica Moldova beneficia de un avantaj geografic natural, fiind teritoriu de tranzit între sudul Ucrainei, România și sistemul de transport Dunăre–Marea Neagră. Dezvoltarea rutelor directe româno-ucrainene reduce treptat dependența de acest avantaj geografic.

În opinia Institutului de Cercetări Dunărene, acest proces ar trebui să reprezinte un semnal pentru Republica Moldova în vederea accelerării propriilor proiecte de infrastructură. Nu este vorba despre o competiție cu România, ci despre necesitatea integrării teritoriului Republicii Moldova în noua arhitectură europeană de transport, astfel încât aceasta să nu se transforme dintr-o verigă de tranzit într-un teritoriu pe care principalele fluxuri de marfă îl pot ocoli.

O importanță deosebită o au modernizarea punctelor rutiere și feroviare pe axa Ucraina–Moldova–România, dezvoltarea coridorului Giurgiulești–Reni–Galați, creșterea capacității feroviare, construirea unor noi poduri peste Prut și integrarea mai profundă a rețelei de transport a Republicii Moldova în TEN-T.

Pentru Ucraina, scenariul optim este acela în care A7 nu înlocuiește ruta moldovenească, ci o completează. Cu cât Ucraina va dispune de mai multe coridoare independente spre România, Dunăre, Constanța și Europa Centrală, cu atât sistemul său logistic va fi mai rezilient.

Într-un context mai larg, construcția A7 demonstrează o tendință importantă: războiul a accelerat formarea unei noi arhitecturi de transport la frontiera estică a Uniunii Europene. Proiectele de infrastructură îndeplinesc tot mai frecvent simultan funcții economice, logistice, de apărare și geopolitice.

Din acest motiv, A7 trebuie privită nu doar ca o nouă autostradă românească, ci ca unul dintre viitoarele coridoare strategice de legătură dintre Uniunea Europeană și Ucraina.