România modifică distribuția debitului Dunării pentru a menține alimentarea cu apă a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Autoritățile române desfășoară o operațiune hidrotehnică de urgență pe Dunăre, menită să crească volumul de apă care ajunge la sistemele de răcire ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Intervenția a devenit necesară din cauza scăderii prelungite a nivelului fluviului și a apropierii debitului de valorile minime istorice.

Luni, 3 august 2026, scafandrii militari ai Forțelor Navale Române au efectuat o detonare controlată a stâncii Pârjoaia, situată în zona brațului Bala. Pentru distrugerea formațiunii stâncoase au fost utilizate aproximativ 180 de kilograme de explozibil.

O primă tentativă, realizată la 2 august, nu a produs deplasarea necesară a rocii, motiv pentru care încărcătura explozivă a fost mărită.

Potrivit presei române, explozia a distrus o parte semnificativă a formațiunii stâncoase și a îmbunătățit circulația apei în zonă.

Scopul operațiunii nu este modificarea întregului curs al Dunării, ci redistribuirea debitului între brațul Bala și Dunărea Veche. În perioadele de ape extrem de scăzute, brațul Bala preia o parte importantă a debitului, în timp ce Centrala Nucleară de la Cernavodă depinde de menținerea unui nivel suficient al apei în albia navigabilă principală.

Operațiunea cuprinde două etape interdependente. După îndepărtarea obstacolului stâncos, autoritățile române intenționează să construiască o structură temporară de deviere a debitului.

În acest scop, ar putea fi scufundate controlat patru barje încărcate cu piatră. Fiecare barjă are o lungime de aproximativ 70 de metri și o înălțime de trei metri.

Structura ar urma să reducă parțial cantitatea de apă care intră pe brațul Bala și să redirecționeze un volum mai mare către Dunărea Veche și instalațiile de captare a apei ale centralei nucleare.

Lucrările de urgență sunt realizate pe fondul unei deteriorări accentuate a situației hidrologice în întregul bazin dunărean. Potrivit prognozelor instituțiilor hidrologice românești, debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, ar putea scădea la aproximativ 1.400–1.450 de metri cubi pe secundă.

Această valoare este de aproape trei ori mai mică decât media multianuală pentru luna august, de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă.

Nivelul scăzut al apei a afectat deja sistemul energetic al României. Unul dintre cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost scos din funcțiune, iar funcționarea în continuare a celui de-al doilea depinde de asigurarea unui flux stabil de apă pentru răcire.

România a fost, de asemenea, nevoită să majoreze importurile de energie electrică și să introducă măsuri de reducere a consumului.

Centrala Nucleară de la Cernavodă utilizează apa Dunării pentru evacuarea căldurii din condensatoarele turbinelor. Procesul tehnologic necesită volume mari și relativ stabile de apă. Prin urmare, reducerea semnificativă a resurselor disponibile poate afecta direct funcționarea sigură și continuă a reactoarelor.

Consecințele scăderii nivelului Dunării au un caracter regional. În Ungaria, Centrala Nucleară Paks, care asigură peste 40% din producția de energie electrică a țării, a fost obligată să își reducă drastic puterea.

La 4 august, centrala continua să funcționeze la aproximativ 240 MW, ceea ce reprezintă în jur de 10% din capacitatea sa instalată.

O creștere temporară și nesemnificativă a nivelului Dunării a permis evitarea opririi totale, însă riscul suspendării producției de energie rămâne ridicat.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene

Situația de la Centrala Nucleară de la Cernavodă demonstrează că scăderea nivelului Dunării nu mai reprezintă exclusiv o problemă ecologică sau de navigație. Aceasta se transformă într-un factor direct de risc pentru securitatea energetică, economică și infrastructurală a statelor din regiunea dunăreană.

Distrugerea controlată a formațiunii stâncoase și construirea unei structuri temporare de deviere a apei pot produce efectul necesar pe termen scurt. Totuși, asemenea măsuri reprezintă un răspuns de criză, nu o soluție strategică pe termen lung.

Aplicarea lor necesită, de asemenea, o modelare hidrodinamică detaliată, deoarece redistribuirea debitului între brațele fluviului poate influența adâncimile navigabile, viteza curenților, transportul sedimentelor, ecosistemele de luncă și alimentarea cu apă a teritoriilor situate în aval.

O atenție deosebită trebuie acordată posibilei scufundări a barjelor încărcate cu piatră. O asemenea structură ar funcționa, în esență, ca un baraj subacvatic temporar.

Parametrii acesteia trebuie calculați cu precizie pentru a evita eroziunea necontrolată a albiei, apariția unor curenți periculoși sau modificări morfologice de durată ale cursului fluviului.

Evenimentele din România și Ungaria confirmă necesitatea trecerii de la reacții naționale fragmentate la o politică dunăreană comună de adaptare la perioadele de ape scăzute.

Această politică ar trebui să includă gestionarea coordonată a resurselor de apă, modernizarea sistemelor de răcire ale marilor obiective energetice, dezvoltarea sistemelor închise sau hibride de utilizare a apei, coordonarea funcționării hidrocentralelor și crearea unui sistem comun de avertizare timpurie privind scăderea critică a debitului.

Pentru Ucraina, această situație are, de asemenea, o importanță strategică. Scăderea nivelului fluviului afectează activitatea porturilor Reni, Ismail și Ust-Dunaisk, coridoarele internaționale de transport, exporturile și starea ecologică a Deltei Dunării.

Din acest motiv, Ucraina trebuie să participe pe deplin la elaborarea unor mecanisme comune de gestionare a perioadelor de ape scăzute în cadrul Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea și al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Criza actuală arată că Dunărea trebuie privită ca un sistem natural, energetic și logistic unitar. Intervențiile inginerești locale pot stabiliza temporar situația într-un anumit sector, însă reziliența întregii regiuni va depinde de coordonarea pe termen lung dintre statele bazinului, de dezvoltarea unei infrastructuri adaptate schimbărilor climatice și de pregătirea pentru creșterea frecvenței perioadelor extreme de ape scăzute.