Scăderea nivelului Dunării devine o amenințare sistemică pentru energia nucleară: Paks reduce producția, iar Cernavodă este oprită

Nivelul critic de scăzut al Dunării exercită o presiune tot mai mare asupra sistemelor energetice din Europa Centrală și de Sud-Est. După ce scăderea extremă a nivelului fluviului a pus în pericol funcționarea Centralei Nucleare Paks din Ungaria, o criză hidrologică similară a dus deja la suspendarea completă a producției la Centrala Nucleară Cernavodă din România.

Evoluțiile din Ungaria și România arată că deficitul de apă din bazinul Dunării nu mai reprezintă doar o problemă hidrologică locală. El devine treptat un factor de securitate energetică regională.

La sfârșitul lunii iulie, operatorul centralei Paks a avertizat că, dacă nivelul Dunării va continua să scadă, oprirea completă a producției de energie electrică ar putea deveni inevitabilă în decurs de 24–72 de ore. În acel moment, puterea centralei fusese deja redusă semnificativ față de capacitatea sa nominală de aproximativ 2.000 MW.

Paks asigură o parte importantă din producția de energie electrică a Ungariei. Prin urmare, o eventuală oprire completă ar avea consecințe imediate asupra sistemului energetic național.

Problema principală nu constă în lipsa absolută a apei necesare pentru menținerea reactoarelor în condiții de siguranță, ci în capacitatea infrastructurii existente de captare de a asigura volume suficiente de apă pentru răcire în condițiile unor niveluri istoric de scăzute ale Dunării.

Dependența centralei de apa fluviului face ca funcționarea acesteia să fie deosebit de vulnerabilă la secete prelungite și la condiții hidrologice extreme.

La începutul lunii august, Paks s-a apropiat în mod deosebit de o oprire completă a producției, puterea coborând la un moment dat până la aproximativ 10% din capacitatea nominală. Ulterior, o parte din producție a fost restabilită, însă centrala a continuat să funcționeze cu restricții semnificative.

Autoritățile ungare au trecut, în consecință, la măsuri inginerești de urgență pentru menținerea unui nivel suficient al apei în apropierea infrastructurii de captare a centralei. Au fost analizate sau implementate soluții hidrotehnice temporare, inclusiv utilizarea unor barje și modificări ale sistemului de captare a apei.

Cernavodă a trecut deja prin scenariul pe care Paks încearcă să îl evite

Situația din Ungaria s-a dezvoltat aproape simultan cu criza de la Centrala Nucleară Cernavodă din România, care utilizează, de asemenea, apa Dunării pentru răcirea tehnologică.

Primul reactor de la Cernavodă fusese deja oprit, iar autoritățile române au recurs ulterior la măsuri inginerești extraordinare pentru a asigura alimentarea cu apă a celui de-al doilea bloc.

Aceste măsuri au inclus intervenții menite să direcționeze un volum mai mare de apă către infrastructura de captare a centralei. Efectul lor a fost însă doar temporar.

La 13 august, România a început oprirea controlată a celui de-al doilea și ultimului reactor aflat în funcțiune la Cernavodă. În consecință, țara a rămas temporar fără producție nucleară de la o centrală care, în condiții normale, furnizează aproximativ o cincime din producția națională de energie electrică.

S-a creat astfel o situație fără precedent pe Dunăre: două centrale nucleare importante din două state diferite s-au confruntat aproape simultan cu restricții severe de funcționare determinate de un singur factor comun — nivelul extrem de scăzut al fluviului.

Comentariul Institutului de Cercetări Dunărene

Institutul de Cercetări Dunărene consideră că situațiile de la Paks și Cernavodă nu mai pot fi analizate exclusiv ca incidente energetice naționale separate.

Ele reprezintă manifestarea unei vulnerabilități sistemice a infrastructurii energetice din regiunea Dunării la modificarea regimului hidrologic al fluviului.

Paks și Cernavodă utilizează tehnologii nucleare diferite, însă ambele depind în mod critic de disponibilitatea stabilă a unor volume mari de apă din Dunăre pentru răcire. Această dependență transformă seceta prelungită și perioadele de nivel extrem de scăzut într-un factor direct de risc pentru securitatea energetică.

Succesiunea evenimentelor este deosebit de relevantă. România a recurs la intervenții inginerești extraordinare pentru a menține Cernavodă în funcțiune. Ungaria a fost, la rândul său, obligată să analizeze măsuri similare pentru menținerea producției la Paks.

Aceasta indică faptul că soluțiile inginerești temporare de urgență tind să devină instrumente pentru menținerea producției de bază de energie electrică, deși anterior erau considerate măsuri excepționale.

În evaluarea Institutului, situația are cel puțin trei dimensiuni strategice.

În primul rând, parametrii hidrologici utilizați la proiectarea marilor obiective energetice de pe Dunăre trebuie reevaluați. Nivelurile minime istorice ale apei, introduse în calculele inginerești cu câteva decenii în urmă, nu mai reflectă întotdeauna condițiile extreme observate în prezent.

În al doilea rând, criza ridică problema diversificării sistemelor de răcire. Pentru viitoarele capacități nucleare, dependența exclusivă de captarea directă a apei din Dunăre devine un risc tehnologic și climatic tot mai important.

În al treilea rând, problema depășește în mod evident frontierele naționale. Reducerea simultană a producției nucleare în Ungaria și România sporește necesarul de importuri de energie electrică și crește presiunea asupra fluxurilor transfrontaliere. Astfel, o criză hidrologică pe Dunăre își poate transmite efectele prin piața regională de energie mult dincolo de zonele riverane.

Institutul de Cercetări Dunărene consideră, prin urmare, că evenimentele din jurul centralelor Paks și Cernavodă indică apariția unui nou tip de risc pentru regiunea Dunării — riscul de securitate apă-energie.